Inflația

Ce măsoară

Rata inflației e variația procentuală a indicelui prețurilor de consum față de aceeași lună a anului anterior. Indicele urmărește prețul unui coș fix de bunuri și servicii — alimente, locuință, transport, sănătate, servicii — ponderat după cât cheltuiește gospodăria medie pe fiecare categorie.

Îl calculează Institutul Național de Statistică, din prețuri culese lunar din magazine, în toate județele. Banca Națională nu îl calculează; îl folosește.

Ultima cifră publicată e 6,61% pentru septembrie 2026. Seria completă arată cum s-a mișcat în timp.

Variația anuală, nu lunară

Când se spune „inflația e de 6,61%”, se compară luna curentă cu aceeași lună de acum un an. Nu cu luna trecută. Distincția e importantă, pentru că explică un fenomen care pare paradoxal: inflația poate scădea în timp ce prețurile cresc.

Dacă anul trecut prețurile au urcat abrupt și anul acesta urcă lent, rata anuală scade — dar nivelul prețurilor rămâne sus. Scăderea inflației nu înseamnă ieftinire; înseamnă scumpire mai lentă. Pentru ieftinire propriu-zisă ar trebui ca rata să devină negativă, ceea ce se numește deflație și e rar.

Inflația de bază

Pe lângă indicele general, se publică și un indice din care se scot componentele cele mai volatile: energia, combustibilii, alimentele neprocesate, produsele cu prețuri administrate și cele cu accize. Ce rămâne se numește inflație de bază — în România, CORE2 ajustat.

Banca centrală se uită la ea pentru că vrea să vadă tendința de fond, nu un șoc trecător. O scumpire a gazului mișcă indicele general într-o lună și îl lasă în pace după un an; o creștere generalizată a salariilor și prețurilor din servicii se vede în inflația de bază și persistă.

Ținta și proiecția

BNR urmărește o țintă de 2,5%, cu un interval de variație de ±1 punct procentual — adică între 1,5% și 3,5%. Nu e o promisiune că inflația va fi exact acolo în fiecare lună, ci nivelul spre care banca își orientează deciziile pe orizontul relevant.

În proiecția trimestrială publicată de BNR, inflația e așteptată la 5,9% în T3 2026, cu un interval de incertitudine între 5,4% și 6,4%. E prognoza băncii centrale, nu a noastră, iar intervalul se lărgește cu cât orizontul e mai îndepărtat — tocmai pentru că încrederea scade.

Legătura cu portofelul dumneavoastră trece prin dobânda de politică monetară: când inflația e peste țintă, BNR tinde să urce rata, ceea ce scumpește creditele și, cu întârziere, îmbunătățește dobânzile la depozite.

De ce cifra nu seamănă cu ce simțiți

Pentru că nu e coșul dumneavoastră. Indicele e ponderat după consumul gospodăriei medii. Dacă nu aveți mașină, scumpirea combustibilului nu vă atinge deloc, dar intră în cifra oficială. Dacă stați în chirie într-un oraș mare, cheltuiți pe locuință mult peste media națională și resimțiți altfel.

Se adaugă câteva efecte cunoscute:

• Frecvența cumpărăturilor. Ne amintim prețul pâinii, pe care îl vedem zilnic, mai bine decât prețul unei asigurări plătite o dată pe an. Scumpirile frecvente par mai mari decât sunt în medie.
• Schimbarea calității. Statistica ajustează prețul pentru produse care s-au îmbunătățit. Un telefon la același preț, dar mai bun, intră ca ieftinire — ceea ce e corect metodologic și contraintuitiv în practică.
• Reducerea gramajului. Ambalajul care scade de la 500 la 400 de grame la același preț e o scumpire de 25%, și e tratat ca atare, dar consumatorul o percepe mai târziu.

Ce nu e

• Nu e un preț. E o rată de variație. „Inflația e 5%” nu spune cât costă nimic.
• Nu e cursul valutar. Sunt legate, dar nu sunt același lucru: leul se poate deprecia fără ca inflația să sară imediat, și invers.
• Nu e aceeași cifră cu IAPC. Indicele armonizat calculat pentru comparații europene are un coș ușor diferit, deci și o valoare ușor diferită.
• Nu se revizuiește retroactiv, de regulă. Spre deosebire de PIB, seria IPC publicată rămâne, ceea ce o face utilă în contracte cu indexare.